Cuvânt despre moarte

de Părintele Arsenie Boca

Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii, adică s‑o aştepte cu bucurie, ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului.

Când sora moarte ne dezleagă de trup, ne face un mare bine, fără să ştim şi fără să vrem. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă, neputinţă, întunerecul, păcatul cu miile lui de gheare, prin moarte încetează. Răul e osândit de moarte, deci moartea ni-i un ajutor. Nu trupul este răul, dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire, de aceea, la vreme, trupul va învia din morţi. În moarte-i învierea.

Oamenii fug, cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu, în relaţie cu nemurirea sufletului, în relaţie cu binele şi cu răul. Cu un cuvânt, fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stăpâniţi de o lege biologică, li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea.

Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii, dar au fugit de ele sau le‑au tăgăduit, năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. În vremea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască, putea cunoaşte; nu voia să cunoască, rămânea în necunoştinţă. Îndată după moarte însă, libertatea aceasta se suspendă, şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă, pe când era îmbrăcat în trup.

Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii, când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii, când se dezleagă şi trupul de necredinţă. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. Ori şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale; învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de necredinţă. Moartea şi învierea împlinesc, în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău, ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea, cunoştinţa noastră e numai frântură.

Când a sunat ceasul ieşirii din lume, sufletul se retrage din trup şi se adună înspre cap. De aceea, pentru cei ce au dus o viaţă duhovnicească intensă, li se înseninează faţa cu o lumină neobişnuită. La mulţi dintre sfinţii nevoitori ai pustiei, în vremea ieşirii sufletului le străluceau feţele ca soarele. Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului. În vremea aceea, o conştiinţă împăcată răsfrânge o faţă senină, pe când o conştiinţă neîmpăcată răsfrânge o faţă îngrozită.

„Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din sec. XX;
O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete”

Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Cum devii yoghin peste noapte!

---

Tot navigând pe site-urile şi blogurile din "lumea ortodoxă virtuală" am aflat cum poţi deveni yoghin peste noapte. Se pare că în acest "mediu virtual ortodox" există un "sinod", neoficial desigur, sau un fel de for jurisdicţional care separă grâul de neghină şi împarte blogurile sau site-urile, în două categorii şi anume:

---

Prima categorie:
Cele cu adevărat ortodoxe sau care luptă cu adevărat împotriva sistemului şi,
a doua categorie:
- de unde aflu că fac şi eu parte (citez) - cele care deşi par a ataca SISTEMUL ofera “solutii” cu totul ratacitoare.

Se pare că acest "sinod" sau for jurisdicţional "a fost investit" sub numele de Război Întru Cuvânt şi duce război nu doar pe site-ul lor, acolo unde sunt mai ortodocşi, ci şi pe alte bloguri ca de exemplu Blogul lui Saccsiv acolo unde rămâne de văzut cât de ortodocşi sunt.




Oare ce trebuie să înţelegem din mesajul următor:

"Spre deosebire insa de fratii lor din vest, cei de pe la noi par mai periculosi, deoarece doresc cu tot dinadinsul sa para ortodocsi. Si din nefericire, reusesc sa pacaleasca pe multi dintre incepatori."

Prin urmare din fraza de mai sus trebuie să ne dăm seama că avem de-a face cu nişte "experţi în Ortodoxie", suficienţi de sine care, fiind cunoscători ai tainelor dumnezeieşti îşi permit să facă tot felul de categorisiri (pentru noi care suntem mai începători în cele duhovniceşti).

Din păcate există acest vedetism şi pe aceste site-uri cu autori care pozează în adevăraţi ostaşi ai lui Hristos, vedetism care, se strecoară din nefericire şi printre aşa numiţii ortodocşi care au o părere de sine mai înaltă decât s-ar cuveni (a se vedea Romani 12:3) catalogând şi etichetând oamenii fără să-i cunoască şi cu părere de rău trebuie să remarc că această atitudine vine de la cine te-ai fi aşteptat mai puţin.

Pe scurt aş vrea să aduc câteva lămuriri asupra acuzaţiilor care mi se aduc de războinicii cuvântului acompaniaţi (de acum celebrul) Saccsiv :

1. NU FAC, NU AM FACUT SI, (cu ajutorul lui Dumnezeu) SPER CA NU VOI FACE PARTE DIN M.I.S.A. si din nici un fel de organizatie sau secta cu asemenea orientari si nici din vreo alta secta.
2. Sunt un om ca oricare altul, student in anul patru la o facultate din Bucuresti, incerc sa traiesc ca si crestin-ortodox cu ajutorul lui Dumnezeu.
3. Nu sunt crestinul ortodox perfect, am caderile, slabiciunile si neajunsurile mele dar Dumnezeu ma spijina sa ma ridic si imi da putere sa merg mai departe.
4. Nu am fost dintotdeauna incercand sa merg pe drumul Bisericii au existat momente in viata mea - cu precadere cand eram "mai tanar" - fiind cuprins de anumite rataciri cum ar fi zodiacul sau altele asemenea.
5. Nu-mi plac ipocrizia si fatarnicia (chiar daca de multe ori se regasesc si in propria-mi persoana).
6. Acuzatiile care mi se aduc le gasesc nefondate. Articolul la care se face referire este un text scris dupa un clip de la o conferinta cu Părintele Calistrat Chifan in care este povestita o intamplare din viata Sfantului Antonie cel Mare, si unde se spune ca din cauza inaltarii mintii Sf. Antonie a fost trimis de Dumnezeu in Alexandria la un bar unde lucra o femeie desfranata pentru a fi inteleptit.

Însa de aici pana la a fi etichetat ca yoghin sau incadrat in turma yoghinilor, mi se pare o afirmatie fortata si mult prea deplasata.

Articolul de care am amintit mai sus, a fost eliminat de pe blog pentru a nu mai lasa loc si pentru alte interpretari superficiale.
Pentru cine doreste sa afle mai multe, clipul poate fi urmarit aici.

Şi iată că vrând nevrând am fost nevoit să fac şi o mică spovedanie...

De obicei sunt o fire pasnica nu-mi place sa intru in altercatie cu persoane straine, insa uneori se intrece limita bunului simt si in fata unor asemenea atacuri nu poti sta nepasator!

În încheiere aş vrea să adaug cuvintele Părintelui Arsenie Boca:

"Cin' te lauda nu iti da nimic, cin' te huleste nu iti ia nimic!"

Deci fii destoinic, suflete, ştiind cui crezi (II Timotei 1,12), cu ale cui arme baţi războiul (II Corinteni 10,4), cine îţi ajută, ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva, pentru neiscusinţa ta.

Iar Mântuitorului Iisus Hristos spune mult mai explicit:

,,Caci nu oricine imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci, cel ce va face voia Tatalui meu care este in Ceruri”(Matei 7,12)

Vezi şi articolul de pe Blogul lui Marian Bătăiosu: Lui Saccsiv i s-a urcat succesul la cap!

Cuvântul Prea Sfinţitului Daniil Stoenescu la parastasul Părintelui Arsenie Boca de la Mânăstirea Prislop

Să înţelegem Măreţia Ortodoxiei - Acest mare dar lăsat nouă de Dumnezeu

---

Credinţa Ortodoxă în raport cu celelalte credinţe

---

Sfântul Nicodim Aghioritul - Despre catolici

Marturisim despre catolici ca sunt papistasi eretici, si in primul rand sunt nebotezati, dupa cum afirma Sfantul Vasile cel Mare si cei mai de dinaintea lui, Ciprian si Firmilian. Caci s-au despartit de Biserica Ortodoxa si in cuvantul lor nu se afla harul Sfantului Duh, prin care preotii ortodocsi savarsesc Tainele.
Cei care se ocupa cu lupta pentru unire, ori se amagesc, ori sunt manati de cine stie ce pricini. Acest lucru este inacceptabil. Toate s-au petrecut odata cu trecerea timpului si, in problema unirii, cuvantul politic a avut intaietate fata de cel religios.
Cand vom auzi ca diavolul se va uni cu cetele ingeresti, atunci vom crede ca cei de alta credinta vor sa se uneasca sincer cu noi...Daca-si vor da seama de ratacirea lor, sunt datori sa se intoarca de unde au plecat, fara nici o conditie.
Este amuzant sa ceri sa se faca sinoade pentru unire...Biserica Rasariteana are deschise colimvitrele cu apa sfintita. Cel ce vine spre ea de bunavoie, nu va fi dat afara. Biserica Rasariteana nu poate sa schimbe nici o virgula din ceea ce au instituit Sfintii Parinti.
Botezul latinilor este mincinos si nu este primit, fiindca ei sunt eretici...Latinii (adica romano-catolicii) sunt nebotezati, fiindca nu se savarsesc cele trei afundari celui botezat.

---

Atitudinea Sfantului Ioan de Kronstadt fata de confesiunile neortodoxe

---

Biserica adevarata ramane una si neseparata, si singura care mantuieste. Aceasta este Biserica Ortodoxa Rasariteana.
Nici o alta confesiune crestina, in afara de Ortodoxie, nu poate sa-l aduca pe crestin la desavarsirea vietii crestine si sa intregeasca curatirea de pacate, conducandu-l la nestricaciune, deoarece celelalte religii tin nedreptatea drept adevar (Romani 1, 18). Ele au amestecat superstitia si minciuna cu adevarul si nu detin acele mijloace date de Dumnezeu pentru curatire, pentru sfintire, pentru renastere si reinnoire, pe care le detine Biserica Ortodoxa.
Fiecare cadere, dupa invatatura Sfintilor Parinti, incepe prin mandrie: omul nesocoteste o porunca si atunci pacatuieste in fapta. Asa s-a intamplat si cu schisma Apusului: inainte de aceasta, papa si papistasii au devenit mandri si s-au ridicat pe ei intr-atat incat s-au gandit sa-L judece pe Insusi Hristos, pe Insasi Intelepciunea lui Dumnezeu, Invatatorul Ceresc. Mandria lor a ajuns in punctul de a schimba unele cuvinte, porunci si randuieli ale Sale. Hristos spune ca Duhul purcede de la Tatal, pe cand catolicii, luteranii si anglicanii spun ca purcede de la Tatal si de la Fiul.
Rupandu-se de Traditia Sfantului Duh, pierzand criteriul interios al adevarului si principiul sinodal al Bisericii, latinii, deoarece aveau nevoie de un nou tip de putere, au nascut o noua putere pentru a invata Credinta: pe infailibilul papa de la Roma, “reprezentatul lui Hristos”.
“Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei, 28, 20). Insusi Domnul este mereu prezent in Biserica Sa. Atunci de ce mai e nevoie de un reprezentant-papa?
Ca o erezie de capatai, catolicismul incearca sa includa in sistemul lui teologic texte din Sfanta Scriptura, tamalcindu-le in afara Sfintei Traditii, de care sunt lipsiti.
Punctul central al mandriei catolicilor si al dogmelor lor mincinoase, in administratie si in invatatura morala, este primatul papal, talmacirea inchipuita si gresita a cuvantului Mantuitorului: “Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”. (Matei, 16, 18).
Trebuie sa-l intelegem ca piatra de temelie pe Insusi Iisus Hristos: “Iar piatra era Hristos”. (I Corinteni 10, 4).
Papa si papistasii, convertindu-i pe toti catolicii la erezie, au facut-o pe aceasta de neindreptat, fiindca papa, cu toate ca are greselile lui, este recunoscut ca fara de greseala de catre Biserica Catolica si astfel nu este cu putinta sa fie corectat de cineva care gandeste contrariul.
Este cu adevarat posibil ca cineva sa uneasca ceva ce nu poate fi unit, minciuna cu adevarul?
Catolicii, prin faptul ca-l recunosc pe papa drept cap al Bisericii, au pierdut adevaratul Cap al Bisericii – Hristos – si au ramas fara Cap. Intreaga istorie a papalitatii marturiseste ca acestia nu au Cap...Luteranii s-au despartit si au ramas fara Cap, anglicanii la fel. Nu au Biserica...iar Veliar ii razboieste cu puterea si uneltirile lui si ii mentine in ratacire si in pierzanie. O multime de oameni pier in ateism si in viciu.
Am primit de la Dumnezeu talantul Ortodoxiei, spre slava lui Dumnezeu si pentru mantuirea noastra. Cum folosim si inmultim acest talant? Ii multumim Domnului? Care este natura pocaintei noastre? Ce fapte bune facem? “Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul”. (Psalmi 13, 3).

(Fragmente din articolul lui A. Vladimirov din revista “Cerkovnaia Zizn”, vol. 1-2, 1994).

Sursa: "Maretia ortodoxiei - Marturii biblice si patristice"

Părintele Arsenie Boca – SEMNE DE SFÂRŞIT DE SÂMBĂTĂ (Luca 13,10-17)

Porunca a patra din Decalog: „Să sfinţeşti ziua Sâmbetei” era ţinută de evrei cu o rigoare extremă. Chiar legea impunea această rigoare: orice lucru e interzis în ziua aceea. Neobservarea opreliştei e pedepsită cu moartea (Exod 35,2). Interdicţia mergea până la mărunţişuri: nici foc să nu-ţi faci în casă (35,3). De aceea când „fiii lui Israil” prinseră pe un om adunând lemne de foc în pustie, într-o zi de sâmbătă, şi-l aduseră înaintea lui Moise, acesta îl osândi la moarte şi israilitenii îl omorâră cu pietre (Numeri 15,32-36).

Aşa ceva nu încăpea în spiritul lui Iisus. Şi nici îngustimea lor n-o putea răbda.

Drept aceea, spre a-i trezi din rigorismul sec al Legii, Iisus vindecă Sâmbăta o femeie gârbovă, în faţa lor. Mai marele sinagogii face o observaţie răutăcioasă, răstindu-se către popor, că sâmbăta nu e permis a se vindeca oamenii.

Aceasta era absurditatea interpreţilor Legii. Împinseseră rigorismul până la a opri orice facere de bine privitoare la om, dar a da vitelor de mâncare şi apă nu era păcat. A scăpa o vită din primejdie nu era oprit. Absurditatea era aceasta: a face bine omului Sâmbăta e păcat; vitelor însă nu. La o aşa socoteală şi om, Iisus îi strigă în obraz: „Făţarnice!” După vederile tale, o vacă, o oaie, un măgar e mai mult decât un om ? E permis să faci bine unui bou, dezlegându-l de la iesle sâmbăta, dar a dezlega o fiică a lui Avraam, legată de 18 ani de gârbovie, nu e permis? Făţarnice! Pe un măgar poţi să-l scapi de la moarte sâmbăta, că nu-i păcat, dar pe-un om să-l laşi să moară, că-i păcat să-l scapi, „Făţarnice!”

Iisus făcea omului bine sâmbăta, şi încă în Sinagogă. Sinagoga sărea în aer că Iisus călca sâmbăta. În realitate era o mare făţărnicie, fiindcă ceea ce nu suferea sinagoga nu era atât facerea de bine, cât persoana lui Iisus îi era nesuferită, fiindcă Iisus îi dădea absurditatea în vileag, fără cruţare. Instituţia sâmbetei îmbătrânise şi, ca instituţie ce se apropie de moarte, nu se mai menţinea decât în cărţile literelor Legii. Şi fiindcă sâmbăta – odihna spirituală a omului – nu mai avea decât semnificaţie exterioară, represivă, Iisus îi prevede înlocuirea cu o altă zi.

Sâmbăta Legii ajunsese tot atât de gârbovă ca şi femeia de 18 ani, decât că sâmbăta era acum de 18 veacuri gârbovă. Răstirea oficialităţii către popor nu mai putea întârzia căderea definitivă a decăderii. ,,Legea prin Moise a venit; darul şi adevărul prin Iisus Hristos.” (Ioan 1,17). ,,Trecut-a umbra Legii când darul a venit.”

Iisus nu avea nici o atribuţie „legală” în sinagogă. El era un Rabin nerecunoscut de oficialitatea Templului din Ierusalim, deşi examenul în Templu îl luase încă la 12 ani. Dar Templul s-a temut totdeauna de examenul acela. Temerea aceasta nu le era a bună. Cărturarii şi fariseii Templului simţeau că Tinerelul acela va veni odată la ei cu un bici de ştreanguri în mână. Iisus a numit Templul „Casă a Tatălui Meu” când era copilaş de 12 ani; iar când le-a spart bâlciul şi le-a răsturnat zărăfia din el, pe lângă aceleaşi cuvinte a mai adăugat: „iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari”.

Cu acest drept înfrunta Iisus pe mai marele sinagogii, numindu-l „făţarnic”. Altfel atitudinea lui Iisus în sinagoga omului ar fi fost de neînţeles. De fapt sinagoga era mai mult a lui Iisus, precum şi Templul, decât erau acestea ale Ierusalimului. Oficialitatea lui Israel refuza lui Iisus, pe toate căile închipuite, această proprietate asupra Templului şi sinagogii. Acesta era conflictul nemărturisit între oficialitatea din Ierusalim şi Iisus.

Sinagoga şi mai ales Templul erau cele mai bune mijloace de exploatare a păcatelor şi a necazurilor din Israel în favoarea unei clase de conducători, care despuiau poporul de viaţă, în numele lui Iehova. La această situaţie Iisus era un revoluţionar de temut.

De fapt a şi schimbat Sâmbăta Legii fără duh în Duminecă. Dumineca e zi acoperită cu mare preţ; cu această acoperire s-a impus şi se menţine.

Aceasta însemnează pentru noi Dumineca: Ziua Învierii.

Să băgăm de seamă ca nu cumva şi creştinismul nostru să aibă aceeaşi soartă: să se ia de la noi. Pe simplul motiv că noi creştinii nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus.

Creştinismul nu e numai o afacere de Dumineca, ci o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de-a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni l-a dat Iisus.

Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta, care naşte fii lui Dumnezeu, el rămâne o simplă formalitate- şi ne putem trezi fără ea.

Prislop, Duminecă XXVII

26.XI.1949

Sursa: Vatopaidi

Astăzi prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de minuni

---

La mulţi ani tuturor celor care îi poartă numele!

---

Colindul Sfântului Ierarh Nicolae:

COLINDE ŞI CÂNTECE DIN ÎNCHISORI - Maicile de la Mânăstirea Diaconeşti

Sus la 'naltul cerului


Linu-i lin


Colind pentru detinuti


Ruga - Radu Gyr


N-ai dezmierda (Radu Gyr)


In inima robului - Valeriu Gafencu


Leru-i Doamne Ler


Rugaciune


Condacul acatistului mărturisitorilor români din închisori


Astazi neamul nostru


Avem atâţia morti (martiri ai temnitelor)


Avem o ţară


Crezul- (Radu Gyr)


Imn mortilor - Radu Gyr

Ne vom întoarce într-o zi

de Radu Gyr

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi...
Si cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Si-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Si-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne 'napoiem şi-n disperări
Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi...

Drumuri de credinţă - Judeţul Vâlcea

---

Catedrala Episcopalâ din Vâlcea, Schitul Dobruşa, Mânǎstirea Surpatele, Mânǎstirea dintr-un Lemn, Mânǎstirea Govora, Mânǎstirea Frǎsinei, Mânǎstirea Cozia:



Mânǎstirea Cozia (continuare), Mânǎstirea Turnu, Mânǎstirea Stânişoara, Schitul Cornet, Schitul Jgheabul, Mânǎstirea Hurezi:



Mânǎstirea Hurezi (continuare), Schitul Pǎtrunsa, Mânǎstirea Bistriţa, Mânǎstirea Arnota, Schitul Iezeru, Schitul Pahomie, Mânǎstirea Sǎrǎcineşti:



Mânăstirea Sǎrǎcineşti(continuare), Schitul Brazi:



Vezi şi: Drumuri de credinţǎ - judeţul Gorj(1): Mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Cămărăşeasca, Mânăstirea Crasna, Mânăstirea Icoana, Mânăstirea Polovragi, Mânăstirea Tismana

Vezi şi: Drumuri de credinţǎ - judeţul Gorj(2): Mânǎstirea Tismana, Mânǎstirea Cioclovina de jos, Mânǎstirea Lainici, Schitul Locurele, Mânǎstirea Vişina

Vezi şi: Drumuri de credinţă - Judeţul Olt : Mânăstirea Brâncoveni, Mânăstirea Clocociov