RSS Feed (xml)
Sfântul Ioan, la Apocalipsă, descrie Babilonul în chip de femeie desfrânată, zicând: “Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scria nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor, şi de sângele mucenicilor lui Iisus”.
Şi mai jos: “Aici trebuie minte care are înţelepciune: “Cele şapte capete, şapte munţi sunt”, şi “zece coarne, zece împăraţi sunt” (Apocalipsa 17, 3-6; 9;12).
NOTĂ vestitorul / De asemenea Biserica romano-catolică poate simboliza pe desfrânata care a curvit cu împăraţii pământului (vezi Apocalipsă 17, 2). Ştiut este faptul că papalitatea a făcut grave compromisuri cu U.E. (şi nu doar cu U.E. ci şi cu alte stăpâniri) în detrimentul creştinismului încercând să atragă în această capcană şi Biserica Ortodoxă. Tot la Apocalipsă se vorbeşte despre căderea desfrânatei numită Babilonul cel mare şi că această cădere va fi plină de urgie.(vezi Apocalipsa 18,8-10)
Fericitul Agatanghel tâlcuieşte despre Biserica romano-catolică următoarele:
“Am văzut o femeie, pe curva Servastopi, care zicea: Fost-am ţiitoarea unui împarat, dar mi-am pierdut fecioria”. Împăratul este Hristos, ţiitoarea este Biserica Italiei. În anul 1054 prin ruperea Bisericii catolice de cea ortodoxă şi-a pierdut fecioria dogmelor. A pierdut curăţia dogmelor originare ortodoxe. Mare păcat. Zice Agatanghel: că dacă se va face împărăţia creştineasca a răsăritului, va veni Papa de la apus şi se va uni cu Biserica Răsăritului şi se vor face una precum au fost şi mai înainte”.
Despre cele şapte capete sau şapte munţi pe care stă desfrânata Sf. Apostol şi Evenghelist Ioan spune că sunt şi şapte împăraţi (vezi Apocalipsă 17,9-10)
Cei şapte împăraţi pot fi cele 7 puteri/state cele mai dezvoltate economic din U.E. care practic conduc Uniunea Europeană.
Dintre toate bisericile numai biserica romano-catolică are caracter statal. Ea întreţine relaţii diplomatice cu statele lumii. Vaticanul este un stat independent în alt stat, de aceea aparţine de cele şapte, dar el este al optulea şi merge la pierzare (Apocalipsa 17, 11)
Sfântul Metodie, arhiepiscopul Patarelor spune în profeţia sa despre vremurile din urmă că se vor scula şapte lupi, la fel de sălbateci (care sunt cele şapte puteri). Şi vor bate pe ismaeliteni (turci) şi-i vor goni pâna la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Vezi aici profeţia Sfântului Metodie. (până aici nota)
... în faţa Consiliului European
Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară...(Apocalipsa 17,3)
iar pe fruntea ei scria nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
Aici iarăşi sunt multe tâlcuiri pentru acest Babilon; unii zic a fi Babilonul adunarea tuturor necuraţilor sau lumea şi slava lumii, desfătarea şi dulceaţa patimii. Iar pe şapte munţi se zice că această cetate este întărită, adică pe şapte păcate de moarte, întru care împărăţeşte diavolul; cetăţenii acesteia sunt necuraţii cei ce locuiesc într-însa; precum dimpotrivă, cetăţenii lui Dumnezeu – ai Ierusalimului – sunt sfinţii cei aleşi.
Iar alţii înţeleg a fi Babilonul necurăţia şi spurcata grozăvie a turcilor şi a tătarilor, ca o femeie desfrânată cu adevărat, căci credinţa lor cea necurată învaţă toată urâciunea şi curvia şi sloboade pe fiecare să aibă atâtea femei pe câte le va putea hrăni. Alţii socotesc a fi Babilonul cetatea lui Constantin că aceasta este capitala turcilor gonitorilor lui Hristos şi ai Bisericii lui Hristos, şi şade lângă ape pe şapte munţi, care munţi în greceşte se numesc Eftalofos.
Ca şi cum ar fi zis îngerul pentru aceasta Sfântului Ioan: “Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, ce şade pe ape multe”.
... pentru moneda de 2 euro a fost ales tot simbolul desfrânatei care şade pe o fiară!
NOTĂ vestitorul / Prin expresia "ape multe" se înţelege popoare, state. Un astfel de exemplu este tâlcuirirea următorului verset din biblie:"Ridicat-ai la mare caii Tăi, tulburând ape multe". Sfinţii Părinţi spun că marea-i toata lumea, caii sunt apostolii, care au alergat să predice în toată lumea cuvântul lui Dumnezeu, apele multe sunt toate popoarele pagâne, care au fost tulburate de predicarea Evangheliei şi de dărâmarea capiştilor idoleşti. Vezi şi (Apocalipsa 17, 9) se dă aceeaşi explicaţie. (până aici nota)
... în faţa Parlamentului European
Alţii socotesc a fi Babilonul cel de demult, care a fost mitropolia haldeilor, că de acolo va ieşi Antihrist, precum s-a zis mai sus. Acolo au fost Nimrod, întâiul viteaz în lume, şi după dânsul Nabucodonosor, după aceea Antioh, înainte-mergătorii şi chipurile lui Antihrist.
Acestea sunt tâlcuirile pentru Babilon.
Ci toate acestea lepădându-le, socotesc acea tâlcuire a fi adevărată, care zice că Roma veche a apusului este Babilon; şi căderea Babilonului este căderea Romei de la apus, care se va strica la sfârşitul lumii. Acestă tâlcuire este a multor dascăli, şi dintre aceştia cel mai limpede grăieşte Sfântul Apostol Petru, la care Roma este numită Babilon, zicând:
“Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează” (I Petr. 5, 13).
Din aceste cuvinte ale lui Petru, dascălii cu un glas tâlcuiesc că ar fi Roma.
Sfântul Andrei de la Cezareea în tâlcuirea sa, zice aşa: Din multe locuri din Scriptură poate să se ştie că, din fapte şi din plinirea lor, se pun numele cetăţilor, de unde şi Babilonul cel vechi aşa a fost numit.
Şi i s-a zis curva cea veselă, adică cetatea desfrânaţilor, că-i pare bine de desfrânare; Doamna fermecătorilor şi Ierusalimul cel vechi; faţa ta a fost de desfrânat; şi Roma cea veche se numeşte Babilonul în cartea lui Petru. Puţin mai sus, în capitolul 53, acelaşi zice de Babilon, asemănându-l cu desfrânata: Această desfrânată unii au înţeles că este Roma cea veche care este zidită pe şapte munţi; iar şapte capete ale fiarei ce ţin pe aceia şapte împăraţi mai fără de lege decât toţi sunt, care de la Domiţian până la Diocleţian au progonit Biserica. Şi iarăşi zic Sfântul Andrei şi dascălii Bisericii celei de demult: S-a zis cum să fie aceste proorocii asupra Babilonului din Roma, socotind că acele 10 coarne ce au căzut peste fiara a patra să fie peste împărăţia Romei. Aceeia înţelege Ieronim tâlcuind al paisprezecelea capitol al Cărţii lui Isaia proorocul, zicând: “Cade şi se strică Babilonul cel ce şade pe şapte munţi, desfrânata cea mohorâtă a cărei cădere şi muncă le arată Apocalipsa”.
Iar pricinile acestei tâlcuiri pentru Roma cea veche acestea sunt:
Întâi: cuvintele cele din urmă, în capitolul al şaptesprezecelea la Apocalipsă, învederat vestesc Roma cea veche a fi Babilonul.
Femeia pe care ai văzut-o cetatea cea mare este, care are împărăţie peste împăraţii pământeşti. Căci care cetate are împărăţie peste împăraţii pământeşti decât numai Roma cea veche, care s-a numit stăpână a toată lumea, după cuvântul Sfântului Evanghelist Luca: “Ieşit-a poruncă de la Cezar August (al Romei) să se scrie roată lumea” (Luca 2-1)?
A doua: Roma este aşezată pe şapte munţi, care o aseamănă cu Babilonul, cu desfrânata despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Ioan atunci când spune, în capitolul 17 de la Apocalipsă: “Aici este minte care are înţelepciune: şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia” (Apocalipsa 17, 9).
A treia pricină: că Sfântul Ioan cu descoperirea sa nu zice despre firescul şi adevăratul Babilon cel de demult, care a avut scaunul în Egiptul haldeilor, ci zice despre Babilonul cel de taină şi închipuit, precum mărturiseşte titlul cel din fruntea femeii: “Taina Babilonului celui mare, mama desfrânatelor” (Apocalipsa 17, 5).
A patra pricină: că Roma şi împăraţii Romei, începând din vremile sfinţilor Apostoli, trei sute de ani, nu numai în Roma, ci în toată lumea au prigonit Biserica lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nimănui altuia nu se cuvin cuvintele acestea, fără numai Romei: “ Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus” (Apocalipsa 17, 6). Şi iarăşi: “Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ” (Apocalipsa 18, 24)
A cincea pricină este că Sfântul Petru numeşte pe Roma Babilon, precum mai sus am zis.
Oarecare dascăli, în tâlcuirea Epistolei Sfântului Petru, zic: pe Roma o numeşte Petru Babilon pentru vărsarea şi amestecarea închinării idoleşti celei multe la număr, unde maica şi întâia biserică acolo a strălucit; precum în robie la râurile Babilonului plângea de lipsirea sa cea de Sfântul Sion, nevrând a cânta cântarea Domnului în pământ străin.
Din aceste cuvinte se poate cunoaşte luminat ce este căderea Babilonului, despre care zice îngerul cu glas mare: ”A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor” (Apocalipsa 18, 2); că această cădere a Babilonului nu este alta fără decât stricarea Romei şi pierderea stăpânirii Romei la sfârşitul lumii, precum am mai zis.
Şi precum Babilonul cel de demult, mărirea haldeilor a căzut, stricându-l Cirus, aşa şi Babilonul cel de taină – Roma – se va strica. Iar când zice de două ori “a căzut”, este pentru îndoită cadere: cea dintâi este când a căzut vechea închinăciune de idoli a Romei, cu propovăduirea Evangheliei, iar cea de-a doua, când se va strica la sfârşitul lumii începătoria Romei. Sau îndoita cădere închipuie căderea după suflet şi trup, precum zic Sfinţii Ambrozie al Milanului şi Andrei al Cezareii.
NOTĂ vestitorul / Citind aceste tâlcuiri cu privire la Roma trebuie să avem în vedere înţelegerea timpului şi a spaţiului istoric, geografic şi politic; statul Vatican fiind creat abia în 1929 prin Acordul de la Lateran. Cu toate acestea el se află în inima Romei. Nu este de mirare că biserica romano-catolică este preferată de U.E. în detrimentul Bisericii Ortodoxe deoarece papalitatea joacă de mult timp un rol important în propagarea inovaţiilor fiind un instrument important al Uniunii Europene în materie de compromisuri, iar U.E. este în esenţă ateistă având ca scop slăbirea credinţei (în special creştin-ortodoxe) şi prin asta distrugerea identităţii naţionale. Biserica romano-catolică se vrea a fi o "biserică modernă" care ţine pasul cu ceea ce este nou în domeniul (pseudo) ştiinţei "fraternizând" cu aşa zisele civilizaţii extraterestre şi continuând cu darwinismul, papalitatea luptă din răsputeri să se încadreze în sintagma "politically correct" adăugând erezie peste erezie. (până aici nota)
Aceste tâlcuiri despre căderea Babilonului şi sfârşitul lumii şi pierderea lui Antihrist şi a oştirilor lui descrie Apocalipsa: “Şi s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită (adică Sfânta Biserică). Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit” (Apocalipsa 20, 9). Aceste cuvinte tâlcuind, Sfântul Andrei al Cezareii zice: “Foc din cer se va pogorî; s-a văzut precum era acela care pe vremea lui Ilie a ars de două ori câte cincizeci de oameni, cu căpeteniile lor. La slăvita Sa venire, Hristos va omorî pe Antihrist cu Duhul gurii Sale; încă şi pe neamurile despre care s-a zis mai sus, le va mânca focul, şi pe căpetenia lor,, diavolul, îl va arunca în iezerul cel de foc, unde este fiara şi proorocul cel mincinos şi unde se vor munci în veacul veacului”.
Despre acest sfârşit pierzător descris în descoperirea Sfântului Ioan menţionată mai sus, Sfântul Andrei a Cezareii sfârşeşte cuvântul său aşa: “Iar noi, de la Mântuitorul nostru Hristos învăţându-ne, să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită; neîncetat şi cu dinadinsul să ne rugăm pentru aceasta, cunoscând neputinţa noastră, ca să ne izbăvim de ispita celor ce s-au proorocit şi să ne apere, ca nici venirea lui Antihrist să o vedem, nici năvălirea acelor limbi ce s-au zis mai sus, nici nevoia cea aducătoare de moarte, care vor sili pe mulţi să părăsească dreapta Ortodoxie mântuitoare; ci mărturisirea cunoştinţei după putinţă păzind, nevătămată şi neclintită, şi arzătoare dragoste să avem către Hristos, Cel ce ne-a răscumpărat pe noi cu scump Sângele Său.
Prin fapte bune arătându-ne credinţa că vom lua îndulcirea veşnicelor bunătăţi de aceasta nădăjduindu-ne întru îndurările Lui cele bogate, pe care să dea Dumnezeu să le dobândim, prin singur Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, Îi este slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi purerea şi în veci vecilor, amin”.
După stingerea blestematului Antihrist şi după risipa oştilor şi puterilor lui cele prigonitoare, care se cheamă Gog şi Magog unii prelungesc înfricoşata Judecată până în şapte ani, şi această părere a lor o întăresc cu proorocia ce zice că atât de mare va fi mulţimea oştii lui Gog, încât armele lor ce vor rămâne după moarte în şapte ani se vor arde şi aprinde de credincioşi. Vezi despre aceasta la sfârşitul capitolului al unsprezecelea.
Alţii zic că după moartea lui Antihrist, până la înfricoşata Judecată vor fi patruzeci de zile, şi această părere a lor o întăresc cu proorocia ce zice: De la vremea pomenirii neîncetării zilelor 1200. Fericit cel ce rabdă şi a ajuns la zilele acelea!
Numărul cel dintâi dat, 1245, se înţelege numărul zilelor lui Antihrist, iar după uciderea lui până la înfricoşata Judecată rămân 45; numără 1290 de zile, şi iarăşi 45 de zile de pedeapsă, şi vei afla numărul proorocesc cel de pe urmă, 1335 de zile, pentru care zice proorocul; ”Fericit cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!” (Dan. 12, 12).
Alţii zic că după moartea lui Antihrist îndată va urma înfricoşata Judecată, şi aceasta o întăresc cu nemincionoase cuvintele lui Hristos, Dumnezeul nostru, care după prigoana lui Antihrist ce va să fie, nu mai pe urmă, ci îndată adică, va urma întunecarea luminătorilor cerului, după aceea înfricoşata Judecată; că aşa se zice: ”Îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei” (Matei 24, 29).
Şi mai jos: “Aici trebuie minte care are înţelepciune: “Cele şapte capete, şapte munţi sunt”, şi “zece coarne, zece împăraţi sunt” (Apocalipsa 17, 3-6; 9;12).NOTĂ vestitorul / De asemenea Biserica romano-catolică poate simboliza pe desfrânata care a curvit cu împăraţii pământului (vezi Apocalipsă 17, 2). Ştiut este faptul că papalitatea a făcut grave compromisuri cu U.E. (şi nu doar cu U.E. ci şi cu alte stăpâniri) în detrimentul creştinismului încercând să atragă în această capcană şi Biserica Ortodoxă. Tot la Apocalipsă se vorbeşte despre căderea desfrânatei numită Babilonul cel mare şi că această cădere va fi plină de urgie.(vezi Apocalipsa 18,8-10)
Fericitul Agatanghel tâlcuieşte despre Biserica romano-catolică următoarele:
“Am văzut o femeie, pe curva Servastopi, care zicea: Fost-am ţiitoarea unui împarat, dar mi-am pierdut fecioria”. Împăratul este Hristos, ţiitoarea este Biserica Italiei. În anul 1054 prin ruperea Bisericii catolice de cea ortodoxă şi-a pierdut fecioria dogmelor. A pierdut curăţia dogmelor originare ortodoxe. Mare păcat. Zice Agatanghel: că dacă se va face împărăţia creştineasca a răsăritului, va veni Papa de la apus şi se va uni cu Biserica Răsăritului şi se vor face una precum au fost şi mai înainte”.
Despre cele şapte capete sau şapte munţi pe care stă desfrânata Sf. Apostol şi Evenghelist Ioan spune că sunt şi şapte împăraţi (vezi Apocalipsă 17,9-10)
Cei şapte împăraţi pot fi cele 7 puteri/state cele mai dezvoltate economic din U.E. care practic conduc Uniunea Europeană.
Dintre toate bisericile numai biserica romano-catolică are caracter statal. Ea întreţine relaţii diplomatice cu statele lumii. Vaticanul este un stat independent în alt stat, de aceea aparţine de cele şapte, dar el este al optulea şi merge la pierzare (Apocalipsa 17, 11)
Sfântul Metodie, arhiepiscopul Patarelor spune în profeţia sa despre vremurile din urmă că se vor scula şapte lupi, la fel de sălbateci (care sunt cele şapte puteri). Şi vor bate pe ismaeliteni (turci) şi-i vor goni pâna la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Vezi aici profeţia Sfântului Metodie. (până aici nota)
... în faţa Consiliului EuropeanŞi am văzut o femeie şezând pe o fiară...(Apocalipsa 17,3)
iar pe fruntea ei scria nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
Turnul din Babilon
Arhitectura Parlamentului European seamănă izbitor cu un turn. Se vrea o reconstituire a turnului din vechiul Babilon în care să existe doctrina celor de atunci, o doctrină ateistă.
Aici iarăşi sunt multe tâlcuiri pentru acest Babilon; unii zic a fi Babilonul adunarea tuturor necuraţilor sau lumea şi slava lumii, desfătarea şi dulceaţa patimii. Iar pe şapte munţi se zice că această cetate este întărită, adică pe şapte păcate de moarte, întru care împărăţeşte diavolul; cetăţenii acesteia sunt necuraţii cei ce locuiesc într-însa; precum dimpotrivă, cetăţenii lui Dumnezeu – ai Ierusalimului – sunt sfinţii cei aleşi.
Iar alţii înţeleg a fi Babilonul necurăţia şi spurcata grozăvie a turcilor şi a tătarilor, ca o femeie desfrânată cu adevărat, căci credinţa lor cea necurată învaţă toată urâciunea şi curvia şi sloboade pe fiecare să aibă atâtea femei pe câte le va putea hrăni. Alţii socotesc a fi Babilonul cetatea lui Constantin că aceasta este capitala turcilor gonitorilor lui Hristos şi ai Bisericii lui Hristos, şi şade lângă ape pe şapte munţi, care munţi în greceşte se numesc Eftalofos.
Ca şi cum ar fi zis îngerul pentru aceasta Sfântului Ioan: “Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, ce şade pe ape multe”.
... pentru moneda de 2 euro a fost ales tot simbolul desfrânatei care şade pe o fiară!NOTĂ vestitorul / Prin expresia "ape multe" se înţelege popoare, state. Un astfel de exemplu este tâlcuirirea următorului verset din biblie:"Ridicat-ai la mare caii Tăi, tulburând ape multe". Sfinţii Părinţi spun că marea-i toata lumea, caii sunt apostolii, care au alergat să predice în toată lumea cuvântul lui Dumnezeu, apele multe sunt toate popoarele pagâne, care au fost tulburate de predicarea Evangheliei şi de dărâmarea capiştilor idoleşti. Vezi şi (Apocalipsa 17, 9) se dă aceeaşi explicaţie. (până aici nota)
... în faţa Parlamentului European Alţii socotesc a fi Babilonul cel de demult, care a fost mitropolia haldeilor, că de acolo va ieşi Antihrist, precum s-a zis mai sus. Acolo au fost Nimrod, întâiul viteaz în lume, şi după dânsul Nabucodonosor, după aceea Antioh, înainte-mergătorii şi chipurile lui Antihrist.
Acestea sunt tâlcuirile pentru Babilon.
Ci toate acestea lepădându-le, socotesc acea tâlcuire a fi adevărată, care zice că Roma veche a apusului este Babilon; şi căderea Babilonului este căderea Romei de la apus, care se va strica la sfârşitul lumii. Acestă tâlcuire este a multor dascăli, şi dintre aceştia cel mai limpede grăieşte Sfântul Apostol Petru, la care Roma este numită Babilon, zicând:
“Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează” (I Petr. 5, 13).
Din aceste cuvinte ale lui Petru, dascălii cu un glas tâlcuiesc că ar fi Roma.
Sfântul Andrei de la Cezareea în tâlcuirea sa, zice aşa: Din multe locuri din Scriptură poate să se ştie că, din fapte şi din plinirea lor, se pun numele cetăţilor, de unde şi Babilonul cel vechi aşa a fost numit.
Şi i s-a zis curva cea veselă, adică cetatea desfrânaţilor, că-i pare bine de desfrânare; Doamna fermecătorilor şi Ierusalimul cel vechi; faţa ta a fost de desfrânat; şi Roma cea veche se numeşte Babilonul în cartea lui Petru. Puţin mai sus, în capitolul 53, acelaşi zice de Babilon, asemănându-l cu desfrânata: Această desfrânată unii au înţeles că este Roma cea veche care este zidită pe şapte munţi; iar şapte capete ale fiarei ce ţin pe aceia şapte împăraţi mai fără de lege decât toţi sunt, care de la Domiţian până la Diocleţian au progonit Biserica. Şi iarăşi zic Sfântul Andrei şi dascălii Bisericii celei de demult: S-a zis cum să fie aceste proorocii asupra Babilonului din Roma, socotind că acele 10 coarne ce au căzut peste fiara a patra să fie peste împărăţia Romei. Aceeia înţelege Ieronim tâlcuind al paisprezecelea capitol al Cărţii lui Isaia proorocul, zicând: “Cade şi se strică Babilonul cel ce şade pe şapte munţi, desfrânata cea mohorâtă a cărei cădere şi muncă le arată Apocalipsa”.
Iar pricinile acestei tâlcuiri pentru Roma cea veche acestea sunt:
Întâi: cuvintele cele din urmă, în capitolul al şaptesprezecelea la Apocalipsă, învederat vestesc Roma cea veche a fi Babilonul.
Femeia pe care ai văzut-o cetatea cea mare este, care are împărăţie peste împăraţii pământeşti. Căci care cetate are împărăţie peste împăraţii pământeşti decât numai Roma cea veche, care s-a numit stăpână a toată lumea, după cuvântul Sfântului Evanghelist Luca: “Ieşit-a poruncă de la Cezar August (al Romei) să se scrie roată lumea” (Luca 2-1)?
A doua: Roma este aşezată pe şapte munţi, care o aseamănă cu Babilonul, cu desfrânata despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Ioan atunci când spune, în capitolul 17 de la Apocalipsă: “Aici este minte care are înţelepciune: şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia” (Apocalipsa 17, 9).
A treia pricină: că Sfântul Ioan cu descoperirea sa nu zice despre firescul şi adevăratul Babilon cel de demult, care a avut scaunul în Egiptul haldeilor, ci zice despre Babilonul cel de taină şi închipuit, precum mărturiseşte titlul cel din fruntea femeii: “Taina Babilonului celui mare, mama desfrânatelor” (Apocalipsa 17, 5).
A patra pricină: că Roma şi împăraţii Romei, începând din vremile sfinţilor Apostoli, trei sute de ani, nu numai în Roma, ci în toată lumea au prigonit Biserica lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nimănui altuia nu se cuvin cuvintele acestea, fără numai Romei: “ Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus” (Apocalipsa 17, 6). Şi iarăşi: “Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ” (Apocalipsa 18, 24)
A cincea pricină este că Sfântul Petru numeşte pe Roma Babilon, precum mai sus am zis.
Oarecare dascăli, în tâlcuirea Epistolei Sfântului Petru, zic: pe Roma o numeşte Petru Babilon pentru vărsarea şi amestecarea închinării idoleşti celei multe la număr, unde maica şi întâia biserică acolo a strălucit; precum în robie la râurile Babilonului plângea de lipsirea sa cea de Sfântul Sion, nevrând a cânta cântarea Domnului în pământ străin.
Din aceste cuvinte se poate cunoaşte luminat ce este căderea Babilonului, despre care zice îngerul cu glas mare: ”A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor” (Apocalipsa 18, 2); că această cădere a Babilonului nu este alta fără decât stricarea Romei şi pierderea stăpânirii Romei la sfârşitul lumii, precum am mai zis.
Şi precum Babilonul cel de demult, mărirea haldeilor a căzut, stricându-l Cirus, aşa şi Babilonul cel de taină – Roma – se va strica. Iar când zice de două ori “a căzut”, este pentru îndoită cadere: cea dintâi este când a căzut vechea închinăciune de idoli a Romei, cu propovăduirea Evangheliei, iar cea de-a doua, când se va strica la sfârşitul lumii începătoria Romei. Sau îndoita cădere închipuie căderea după suflet şi trup, precum zic Sfinţii Ambrozie al Milanului şi Andrei al Cezareii.
NOTĂ vestitorul / Citind aceste tâlcuiri cu privire la Roma trebuie să avem în vedere înţelegerea timpului şi a spaţiului istoric, geografic şi politic; statul Vatican fiind creat abia în 1929 prin Acordul de la Lateran. Cu toate acestea el se află în inima Romei. Nu este de mirare că biserica romano-catolică este preferată de U.E. în detrimentul Bisericii Ortodoxe deoarece papalitatea joacă de mult timp un rol important în propagarea inovaţiilor fiind un instrument important al Uniunii Europene în materie de compromisuri, iar U.E. este în esenţă ateistă având ca scop slăbirea credinţei (în special creştin-ortodoxe) şi prin asta distrugerea identităţii naţionale. Biserica romano-catolică se vrea a fi o "biserică modernă" care ţine pasul cu ceea ce este nou în domeniul (pseudo) ştiinţei "fraternizând" cu aşa zisele civilizaţii extraterestre şi continuând cu darwinismul, papalitatea luptă din răsputeri să se încadreze în sintagma "politically correct" adăugând erezie peste erezie. (până aici nota)
Aceste tâlcuiri despre căderea Babilonului şi sfârşitul lumii şi pierderea lui Antihrist şi a oştirilor lui descrie Apocalipsa: “Şi s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită (adică Sfânta Biserică). Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit” (Apocalipsa 20, 9). Aceste cuvinte tâlcuind, Sfântul Andrei al Cezareii zice: “Foc din cer se va pogorî; s-a văzut precum era acela care pe vremea lui Ilie a ars de două ori câte cincizeci de oameni, cu căpeteniile lor. La slăvita Sa venire, Hristos va omorî pe Antihrist cu Duhul gurii Sale; încă şi pe neamurile despre care s-a zis mai sus, le va mânca focul, şi pe căpetenia lor,, diavolul, îl va arunca în iezerul cel de foc, unde este fiara şi proorocul cel mincinos şi unde se vor munci în veacul veacului”.
Despre acest sfârşit pierzător descris în descoperirea Sfântului Ioan menţionată mai sus, Sfântul Andrei a Cezareii sfârşeşte cuvântul său aşa: “Iar noi, de la Mântuitorul nostru Hristos învăţându-ne, să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită; neîncetat şi cu dinadinsul să ne rugăm pentru aceasta, cunoscând neputinţa noastră, ca să ne izbăvim de ispita celor ce s-au proorocit şi să ne apere, ca nici venirea lui Antihrist să o vedem, nici năvălirea acelor limbi ce s-au zis mai sus, nici nevoia cea aducătoare de moarte, care vor sili pe mulţi să părăsească dreapta Ortodoxie mântuitoare; ci mărturisirea cunoştinţei după putinţă păzind, nevătămată şi neclintită, şi arzătoare dragoste să avem către Hristos, Cel ce ne-a răscumpărat pe noi cu scump Sângele Său.
Prin fapte bune arătându-ne credinţa că vom lua îndulcirea veşnicelor bunătăţi de aceasta nădăjduindu-ne întru îndurările Lui cele bogate, pe care să dea Dumnezeu să le dobândim, prin singur Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, Îi este slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi purerea şi în veci vecilor, amin”.
După stingerea blestematului Antihrist şi după risipa oştilor şi puterilor lui cele prigonitoare, care se cheamă Gog şi Magog unii prelungesc înfricoşata Judecată până în şapte ani, şi această părere a lor o întăresc cu proorocia ce zice că atât de mare va fi mulţimea oştii lui Gog, încât armele lor ce vor rămâne după moarte în şapte ani se vor arde şi aprinde de credincioşi. Vezi despre aceasta la sfârşitul capitolului al unsprezecelea.
Alţii zic că după moartea lui Antihrist, până la înfricoşata Judecată vor fi patruzeci de zile, şi această părere a lor o întăresc cu proorocia ce zice: De la vremea pomenirii neîncetării zilelor 1200. Fericit cel ce rabdă şi a ajuns la zilele acelea!
Numărul cel dintâi dat, 1245, se înţelege numărul zilelor lui Antihrist, iar după uciderea lui până la înfricoşata Judecată rămân 45; numără 1290 de zile, şi iarăşi 45 de zile de pedeapsă, şi vei afla numărul proorocesc cel de pe urmă, 1335 de zile, pentru care zice proorocul; ”Fericit cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!” (Dan. 12, 12).
Alţii zic că după moartea lui Antihrist îndată va urma înfricoşata Judecată, şi aceasta o întăresc cu nemincionoase cuvintele lui Hristos, Dumnezeul nostru, care după prigoana lui Antihrist ce va să fie, nu mai pe urmă, ci îndată adică, va urma întunecarea luminătorilor cerului, după aceea înfricoşata Judecată; că aşa se zice: ”Îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei” (Matei 24, 29).
parte text extras din: "ANTIHRISTICA Semnul venirii lui Antihrist şi sfârşitul lumii din Dumnezeieştile Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinţi"
Editura: Cartea Ortodoxă
Editura: Cartea Ortodoxă
